Patrimoniul istoric şi etnografic – parte a dezvoltării
durabile a turismului în Bucovina
HERITAGE
MIS-ETC Code: 829

Festivalul de meserii montane în Ucraina

2017/10/22


Între 20 și 21 octombrie 2017 în satul Migovo, raionul Vijnița a avut loc Festivalul interațional de meserii montane în Ucraina, eveniment deosebit de felul său, care a fost preluat tocmai din Franța și în prezent are loc în Polonia, regiunele Cernăuți, Ivano-Frankivsk și regiunea Transcarpatică. Festivalul a fost preluat tocmai din Franța, unde pentru prima dată s-a desfășorat în anul 21994 în orașul Chambéry și în țarile cu zone montane, iar în anul 2016 Festivalul a avut loc în România, unde a participat și Ucraina Festivalul s-a desfășoară pentru prima dată anul acesta în Ucraina, în Vijnița, timp de 2 zile.
Participanții și invitații festivalului vor avea posibilitatea de a cunoaște diverse profesii de munte, dintre care unele sunt destul de rare și chiar exotice, vor putea să-i susțină pe cei care concurează pentru capacitatea de a deține aceste profesii, se vor uita la tipurile tradiționale de agricultură din zonele muntoase și vor afla despre atracțiile turistice ale regiunii muntoase din zonă
În cadrul Festivalului a avut loc o masă rotundă e temele: „Turismul - ca factor de dezvoltare economică a regiunii: cele mai bune practici, perspective„. O deosebită atenție a fost scordată proectelor transfrontaliere, care se realizează pe teritoriul Bucovinei în Cadrul Programului „România-Ucraina- Republica Moldova”. În special, acest lucru a fost discutat în discursurile pregătite de: Tatyana Tatarchuk (Ministrul pentru Dezvoltarea Regională și Autoguvernarea Locală), Maria Porchuk (conducătorului centrului business din Cernăuți), Janna Buchko (docent la Universitatea națională „Iuriy Fedcovich” din Cernăuți) . Katerina Strajir - conducătorul centrului de informație turistică, ua ținut discurs despre activitatea centrului din Vijnița.
La fel, a avut loc discuții pe teme de actualitate privind dezvoltarea zonelor montane, cunoașterea potențialului turistic al Carpaților din regiune și a altor zone montane, despre perspective turismului incluziv în Ucraina și extinderea cooperării cu UE. Șeful Administrației Regionale de Stat – Ruslan Senchuk, le-a mulțumit tuturor participanților Festivalului și speră că în viitor prin conferințe, mese rotunde, discuții partenerii vor face un schimb de experiență profesională în domeniul turismului.