În data de 10 ianuarie 2013 a fost organizată conferința de presă de către Universitatea națională “Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, partenerul principal al proiectului "Patrimoniului istoric și etnografic - component al dezvoltarii durabile a turismului în Bucovina (HERITAGE), în care au participat reprezentanții Partenerului1 – Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava (Suceava, România).
În timpul conferinței de presă coordinatorul proiectului împreună cu managerii altor diferitor acțiuni și partenerii din Suceava au performat și-au informat despre starea acțiunilor și evenimentelor devotate implementării acestui proiect.
Coordinatorii din Cernăuți și Suceava au accentuat principalele obiective și particularitățile proiectului, care vor promova informarea publicului general despre potențialul turistic, pe care-l posedă atât Bucovina de Nord (regiunea Cernăuți), cât și Bucovina de Sud (județul Suceava).