Patrimoniul istoric şi etnografic – parte a dezvoltării
durabile a turismului în Bucovina
HERITAGE
MIS-ETC Code: 829

Festivalul national al pastravului

Imagini

Festivalul national al pastravului

Coordonate GPS (; )
Regiunea (judeţul) Suceava
Raionul Ciocăneşti
Localitatea Ciocăneşti
Adresa august
Categoria Festivaluri, serbări și expoziții temporare cu specific tradițional
Anul înfiinţării/prima atestare 2003
Grupul etnic Rom

Descrierea obiectivului

„Festivalul Naţional al Păstrăvului” are deja 10 ediţii, lucru care demonstrează seriozitatea celor care se ocupă de organizarea lui. Acesta are loc în fiecare an în perioada 14-16 august, fiind legat de hramul satului Ciocăneşti respectiv „Adormirea Maicii Domnului” din data de 15 august. Au loc diferite manifestări cum ar fi: momente religioase, corale creştine, spectacole omagiale, comemorări istorice spectacole folclorice, parada portului popular şi binenţeles concurs de pescuit sportiv. De la un astfel de festival, după cum îi spune şi numele, nu pot să lipsească preparetele din peşte, respectiv păstrăv. Acesta, preparat în diferite moduri va fi servit celor care participă la aceste manifestări. Tot cu acestă ocazie are loc este prezentată şi măiestria celor care încă mai ştiu să construiască o plută şi apoi să o conducă pe apele învolburate ale Bistriţei. Faptul că la acest festival sosesc turişti din România, dar şi de peste hotare, demonstrează faptul că oamenii din zonă ştiu să-şi preţuiască valorile pe care le au, dar şi să le arate celor care doresc să vadă astfel de lucruri frumoase.