Coordonate GPS | (47.847026824951; 25.914451599121) |
Regiunea (judeţul) | Suceava |
Raionul | Rădăuţi |
Localitatea | Rădăuţi |
Adresa | str. 1 Mai, nr.2 |
Categoria | Obiective religioase |
Anul înfiinţării/prima atestare | 1883 |
Grupul etnic | Evrei |
Reprezintă un lăcaş de cult mozaic situat în centrul oraşului ridicat în anul 1883. Prima sinagogă fusese construită mai aproape de centrul oraşului în anul 1830, însă creşterea numărului de evrei a condus la construirea unui nou edificiu mai mare. Terenul pentru construcţie a fost primit ca urmare a solicitării venite din partea evreilor, în timpul vizitei din anul 1880 a împăratului Franz Joseph I la Rădăuţi. Sfinţirea edificiului a avut loc la 18 august 1883, de ziua împăratului Franz Joseph I, prima slujbă fiind oficiată de către noul şef rabin al oraşului Yitzhak Kunstadt. Stilul de construcţie a fost inspirat din arta maură, fiind o clădire masivă, cu două turnuri înalte şi cupole, care conferă clădirii aspectul unei catedrale ortodoxe.