| Coordonate GPS | (47.353488922119; 26.210287094116) |
| Regiunea (judeţul) | Suceava |
| Raionul | Râşca |
| Localitatea | Râşca |
| Adresa | sat. Rîşca |
| Categoria | Obiective religioase |
| Anul înfiinţării/prima atestare | 1542 |
| Grupul etnic | Rom |
Este o veche mănăstire ortodoxă, aflată la o distanţă de circa 15 km de Fălticeni, în comuna cu acelaşi nume. Încă din vremea domnitorilor Bogdan şi Petru Rareş, mănăstirea se dovedeşte a fi un adevărat stâlp de credinţă şi de spiritualitate ortodoxă pentru această regiune încărcată de istorie. Mănăstirea Râşca a fost construită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericeşti ale domnitorului, aceasta nu are dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, în formă de cruce, fără pridvor şi fără gropniţă (camera mormintelor). Potrivit tradiţiei locale, aici vieţuiau sihastri încă din secolul al XIV-lea. Toţi nevoitorii de pe malurile râului Moldova s-au adunat la un loc, întemeind astfel o comunitate monahală, pe locul actualei localităţi Bogdăneşti, unde au şi zidit o mică biserică, închinată Sfântului Ioan Teologul. Domnitorul Bogdan I al Moldovei va rectitori biserica de lemn a sihastrilor moldoveni, ocazie cu care comunitatea monahală a primit numele de „Schitul Bogoslov” sau „Sihăstria Bogdăneştilor”. O parte din călugării schitului vieţuiau în obşte, în vreme ce altă parte se nevoiau în retragere, în singurătate ăi în tăcere, fie pe valea pârâului Râşca, fie în adâncul munţilor din apropiere. Mănăstirea Râşca, numită la început Bogdăneşti, a fost zidită de către Bogdan I al Moldovei, în anul 1363, spre a slujit ca biserică domnească pentru localitatea Baia. In vremea domnitorului Alexandru cel Bun, cât şi sub domnia lui Ştefan cel Mare, mănăstirea s-a extins şi mai mult, obştea crescând, iar clădirile înmulţindu-se. Intre anii 1512-1517, mănăstirea a fost înnoită de către Bogdan cel Orb, acesta ctitorind o nouă biserică, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Mănăstirea avea sa fie distrusă din temelie de către tătari, în anii 1510 şi 1512, şi de către turcii lui Soliman Magnificul, în anul 1538. După distrugerea ei de către turci, ea nu a mai putut fi reconstruită, pentru o vreme. Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541, domnitorul moldovean Petru Rareş, la îndemnul mitropolitului Grigorie Roşca, a mutat sihăstria călugărilor moldoveni cu trei kilometri mai înspre munte. Domnitorul a dat bani episcopului de Roman, Preasfinţitului Macarie, după cum reiese dintr-o traducere târzie a pisaniei mănăstirii, spre a zidi o nouă biserică, în stilul obişnuit al epocii. In zidirea mănăstirii celei mari, între anii 1542-1546, domnitorul şi episcopul au fost ajutaţi şi de logofeţii Ioan şi Teodor Balş. Biserica centrală a mănăstirii era de dimensiuni modeste şi avea hramul Sfântului Ierarh Nicolae. De jur-împrejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri şi un turn, pentru a sluji la nevoie ca şi cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în data de 9 mai 1542, cu această ocazie fiind aduse aici şi Moaştele Sfântului Nicolae. După terminare, Mănăstirea Râşca a devenit metoc al Mănăstirii Probota. In anul 1572, în urma unei lupte pierdute prin trădare, turcii şi tătarii au invadat Moldova. La apropierea păgânilor de Mănăstirea Râşca, călugării au coborât clopotele din turn şi le-au aruncat în lacul din curtea exterioara, spre a nu fi topite şi transformate în gloanţe. In urma ravagiilor făcute în mănăstire, de către turci şi tătari, aceasta a rămas pustie vreme de aproape 40 de ani. Intre anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, împreună cu soţia şi fiica lor, Tudosca, prima soţie a domnitorului Vasile Lupu, îşi va dărui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Mănăstirea Râşca. Vornicul Costea a adăugat vechii biserici, un pridvor masiv, dublând astfel capacitatea interioară a acesteia. Încăperea spaţioasă este împărţită în două părţi inegale şi asimetrice de o arcada. Acest adaos nu intra în armonie cu restul bisericii, precum nici cu tradiţia ordonării spaţiilor bisericeşti. Acest spaţiu modifică planul de ansamblu al bisericii, parând să dispună un pronaos după o cameră a mormintelor, care comunică direct cu pronaosul, fără despărţire, şi prin care pătrunde în biserică dintr-un pridvor lateral. Elementele de decor arhitectural sunt caracterizate de pătrunderea formelor de influenţă muntenească şi orientală, ca de exemplu: portalul de intrare, de pe latura de sud, cu arcada în dublă acoladă, încadrată de baghete încrucişate şi suprapusă de „sprânceana” cu profil de tip renascentist. Planul iconografic şi compoziţional păstrează datele iniţiale mai cu seama în Sfântul Altar şi în naos. Este remarcabilă scena care înfăţişează tabloul votiv, familia domnitorului fiind condusă de Sfântul Ierarh Nicolae, spre a închina biserica Mântuitorului, care binecuvântează. Pictura exterioara a bisericii, păstrată mai ales pe partea de sud, semnată de Stamatello Kotronas din Zante, a fost lucrată în anul 1552. Cele mai de seama scene înfăţişate aici sunt Scara Raiului, Judecata de Apoi şi Viaţa Sfântului Antonie. În anul 1827, întregul ansamblu monahal de la Mănăstirea Râşca a fost supus unor reparaţii ample, în urma acestora având loc modificări importante ale aspectului mănăstirii. Astfel, a fost realizat acoperişul, de pe turnul porţii şi de pe cuhne, a fost dărâmat pridvorul, a fost închisă intrarea în biserică de pe latura de sud, fiind deschisă şi amenajată intrarea de pe latura de vest, a fost repictată peste pictura originală. În anul 1844, domnitorul Mihai Sturza îl surghiuneşte pe marele istoric Mihail Kogălniceanu la Mănăstirea Râşca. Aici, marele istoric a stat închis vreme de şase luni, într-o cameră din turnul clopotniţă.
