Coordonate GPS | (47.952278137207; 26.065263748169) |
Regiunea (judeţul) | Suceava |
Raionul | Siret |
Localitatea | Siret |
Adresa | str. Castanilor nr.9 |
Categoria | Obiective religioase |
Anul înfiinţării/prima atestare | 1824 |
Grupul etnic | Germani, polonezi |
Este o biserică romano-catolică construită în perioada 1816-1824 în oraşul Siret, situată pe strada Castanilor nr. 7. La cererea credincioşilor din Bucovina, prin decretul imperial nr. 16866 din 11 noiembrie 1811, emis la Viena de împăratul Francisc I (1792-1835), au fost înfiinţate cinci parohii: Siret, Suceava, Sadagura, Istensegíts (Ţibeni) şi Andrásfalva (Măneuţi). Cu acest prilej, Diaconatul din Siret a fost ridicat la rangul de parohie, primul paroh fiind numit preotul Joseph von Nitzki. În anul 1816, preotul Mathias Fetzky a început lucrările pentru construirea unei biserici, acestea fiind finalizate în 1824, în timpul păstoririi preotului Josef Rybitczka. Lăcaşul de cult a fost construit din piatră şi cărămidă, în stil romanic, având formă de navă. Dimensiunile sunt de 33m lungime, 12,5 m lăţime şi înălţimea turnului de 35 m. Ea a fost sfinţită la 8 septembrie 1826 de arhiepiscopul de Lemberg, primind cu această ocazie şi hramul „ Naşterea Sfintei Fecioare Maria”. Pereţii interiori ai bisericii au fost zugrăviţi şi pictaţi în 1936. În biserică se află statuete sculptate în lemn de artistul austriac Ferdinand Stuflesser (1855-1926) din Tirolul de Sud, precum şi două icoane pictate în ulei, pictate pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. În timpul parohului Joannes Wachowski (1831-1872) a fost amenajat cimitirul parohial (1867-1868) şi s-a construit la marginea oraşului, pe Dealul Horaiţul Înalt, o capelă închinată Sfintei Fecioare Maria (1868), care i-a izbăvit pe sireteni de epidemia de holeră. În secolul al XIX-lea, credincioşii parohiei erau în majoritate de naţionalitate germană, ulterior stabilindu-se în oraş şi credincioşi polonezi. Până la Unirea Bucovinei cu România (1918), Parohia Siret a fost păstorită de 17 preoţi dintre care nouă preoţi polonezi, şase preoţi germani, un preot ceh şi un preot ungur. Odată cu trecerea Bucovinei sub administraţie românească, s-au reglementat noi relaţii între Regatul României şi Vatican. Pentru administrarea noilor teritorii unite cu România, Vaticanul l-a desemnat pe Józef Bilczewski, arhiepiscop de Lov (1900-1923), ca administrator apostolic al Bucovinei. În anul 1921, statul papal a înfiinţat un Vicariat general în Bucovina (cu sediul la Cernăuţi), care a fost condus de pr. Josef Schmidt. Deoarece acesta din urmă a decedat la scurt timp, Mons. Clemens Swoboda (parohul de Rădăuți) a fost numit la 9 iunie 1921 în funcţia de paroh de Cernăuţi şi Vicar General al Bucovinei. În perioada interbelică, numărul catolicilor germani şi polonezi a scăzut prin plecarea acestora în Germania, Austria sau Polonia. Perioada regimului comunist a fost o perioadă grea pentru Biserica Catolică din România. După război, credincioşii germani au început să emigreze în Germania. Patrimoniul parohiilor a fost naţionalizat aproape în totalitate. După emigrarea germanilor, comunitatea romano-catolică din Siret a devenit o comunitate mixtă, fiind formată din etnici polonezi, germani, români şi ucraineni. După 1989 a avut loc o dezvoltare a comunităţii romano-catolice din Siret. Între anii 1993-2000 s-au efectuat lucrări de reparaţie generală a bisericii. La 13 noiembrie 2011, comunitatea romano-catolică din Siret a sărbătorit bicentenarul înfiinţării Parohiei „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” (1811-2011).