| Coordonate GPS | (47.433666229248; 25.959327697754) |
| Regiunea (judeţul) | Suceava |
| Raionul | Slatina |
| Localitatea | Slatina |
| Adresa | .str. Suha Mică, f.n |
| Categoria | Obiective religioase |
| Anul înfiinţării/prima atestare | 1564 |
| Grupul etnic | Rom |
Mănăstirea Slatina a fost construită între anii 1553-1564 în satul Slatina, comuna Slatina, judeţul Suceava, de către domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, având rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormântul domnitorului Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568), al Doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareş) şi ale celor două fete ale lor. Mănăstirea Slatina se află la o distanţă de circa 28 kilometri nord-vest de oraşul Fălticeni, într-o zonă împădurită de la poalele Munţilor Stânişoarei, pe valea pârâului Suha Mică. Numele Mănăstirii Slatina provine de la un izvor cu apă sărată (slatină) aflat în apropiere, care a secat în timp. Istoria zidirii mănăstirii se pierde în negura timpului. Legendele spun că aici trăia un sihastru cu numele de Pahomie care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpuşneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creştea un paltin. Până atunci, sihastrul se nevoia într-o bisericuţă de lemn. Ctitorul Mănăstirii Slatina este Alexandru Lăpuşneanu, domnitorul Moldovei (1552-1561, 1564-1568). Cronicarul Eftimie, care a devenit ulterior episcop al Rădăuţilor (1558-1561), a scris o Cronică în limba slavonă, a cărei figură principală este Alexandru Lăpuşneanu. El a scris că zidirea mănăstirii a fost începută în anul 1553 şi a fost finalizată în a doua domnie a lui Lăpuşneanu, în anul 1564. Domnitorul ar fi fost condus în acest loc de către sihastrul Pahomie. El l-a numit ca întâiul egumen pe Iacob zis şi Molodeţ, adică cel vrednic. La punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina a participat alături de domnitorul moldovean şi Patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Cronicarul Grigore Ureche a scris că sfinţirea bisericii a avut loc la 14 Octombrie 1558 şi a fost celebrată de mitropolitul Grigorie Roşca. Constructorii bisericii au fost meşteri locali şi din Transilvania. S-au folosit multe materiale de import, fiind fortificată. În noiembrie 1561, Alexandru Lăpuşneanu a fost alungat de pe tron de către aventurierul grec Ioan Iacob Heraclid (Despot Vodă), sosit cu oaste străină. În anul 1568, după cum relatează tot Grigore Ureche, Alexandru Lăpuşneanu s-a îmbolnăvit grav şi a cerut să fie călugărit. Intrând în agonie, el a fost tuns în monahism cu numele de Pahomie (după numele sihastrului care l-ar fi îndemnat să construiască mănăstirea). Revenindu-şi şi văzând că a fost călugărit, Lăpuşneanu a ameninţat că după ce-şi va reveni din boală o să popească şi el pe unii. Ştiind că domnitorul a făptuit multe omoruri, boierii şi Doamna Ruxanda l-au otrăvit. El a fost înmormântat cu cinste în biserica Mănăstirii Slatina. Această mănăstire fortificată a suferit stricăciuni imediat după moartea ctitorului ei. Domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a spoliat mănăstirea de odoarele sale, folosind o parte din argintărie ca să bată monedă. Din cauză că s-a opus, stareţul Iacob Molodeţ a fost îngropat de viu. În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), biserica este restaurată, construindu-se şi un rând nou de chilii, aşa cum reiese dintr-un document din anul 1641. În anul 1691, au intrat în Moldova oştile poloneze ale regelui Ioan Sobieski al III-lea. Atunci, mănăstirea a fost jefuită şi a rămas în ruină timp de o jumătate de secol. Războaiele ruso-turce din secolul al XVIII-lea au fost însoţite de jafuri, arderi şi distrugeri, iar mănăstirea a fost pustiită. Abia pe la începutul secolului al XIX-lea se iau măsuri de repopulare a Mănăstirii Slatina şi se încep lucrări de restaurare care vor dura până către mijlocul secolului. Dar în 1821 se va refugia acolo grupul de luptători eterişti condus de Iordache Olimpiotul, care era urmărit de turci. Călugării au fugit atunci în păduri, luând cu ei cărţile şi odoarele pe care le-au putut duce. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu dur şi va fi arsă şi jefuită. Începând din anul 1823 a fost restaurată prin osârdia mitropolitului Veniamin Costachi şi a arhiereului Filaret Beldiman Apamias, care a condus o lungă perioadă mănăstirea ca stareţ. După ce s-a retras din scaunul mitropolitan al Moldovei la 18 ianuarie 1842, Veniamin Costachi (1772-1846) s-a stabilit la Mănăstirea Slatina. Fostul mitropolit a lăsat mănăstirii veşminte, cărţi şi ultimele sale manuscrise. El a murit acolo la 18 decembrie 1846, fiind înmormântat în afara bisericii, la dorinţa sa, ca un simplu călugăr. La 30 Decembrie 1886, din dispoziţia mitropolitului Iosif Naniescu, osemintele lui Veniamin Costachi au fost deshumate şi aşezate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, ctitoria sa. Aflată în apropierea graniţei Regatului României cu Austro-Ungaria (care stăpânea Bucovina), Mănăstirea Slatina a avut un rol important în timpul primului război mondial. Călugării tineri au mers pe front ca infirmieri, iar călugării bătrâni au îngrijit răniţii aduşi de pe câmpul de luptă. Luptele desfăşurate în apropiere au dus la ruinarea bisericii şi a întregii aşezări mănăstireşti. Complexul monahal a fost renovat în anul 1932, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, din fondurile exproprierii moşiilor pe care le-a avut mănăstirea în Basarabia. La 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998), pe atunci egumen al Mănăstirii Sihăstria, a fost solicitat de Patriarhul Justinian Marina pentru a-şi lua 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria şi a se duce ca stareţ la Mănăstirea Slatina, pentru a înnoi obştea şi viaţa duhovnicească de acolo. Stareţul Cleopa a condus Mănăstirea Slatina până în anul 1956, întemeind o obşte care a ajuns la peste 80 de vieţuitori. La începutul anului 1956, arhimandritul Cleopa s-a retras din ascultarea de stareţ al Mănăstirii Slatina, în locul său fiind numit protosinghelul Emilian Olaru. Între anii 1955-1960, au fost efectuate importante lucrări de restaurare şi reparaţii la biserică, la corpul de chilii şi la paraclis. Pe vechile fundaţii ale clădirii aflate odinioară lângă zidul sudic al incintei, a fost ridicată între anii 1955-1958 un edificiu nou, pe restul porţiunii până la turnul de sud-est fiind reconstruit drumul de strajă. În urma Decretului 410/1959, Mănăstirea Slatina a fost desfiinţată, iar călugării au fost alungaţi. În august 1962, viaţa monahală a fost reluată aici, dar cu obşte de călugăriţe. Conform unor surse, se pare că scriitorul Mihail Sadoveanu a intervenit pentru redeschiderea mănăstirii. Pictura originală a bisericii a fost realizată în secolul al XVI-lea de zugravi necunoscuţi din Moldova. Ea a fost distrusă în timpul luptelor din 1821 dintre eteriştii refugiaţi în mănăstire şi turci, când biserica a fost incendiată. Pictura a fost refăcută după cea originală de pictori anonimi, fiind realizată în frescă, în stil neo-bizantin. O inscripţie pe peretele de la intrarea în pronaos precizează că repictarea lăcaşului de cult a fost finalizată în anul 1828. Pe peretele vestic al pronaosului, în stânga intrării, se află tabloul votiv în care este reprezentată întreaga familie a ctitorului: domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, Doamna Ruxandra şi cei opt fii (patru băieţi şi patru fete). Biserica n-a avut pictură exterioară, fiind acoperită cu un strat de tencuială.
