Coordonate GPS | (47.64644241333; 26.257204055786) |
Regiunea (judeţul) | Suceava |
Raionul | Suceava |
Localitatea | Suceava |
Adresa | Vasile Alecsandri 3 |
Categoria | Construcții civile (clădiri și ansambluri de clădiri) |
Anul înfiinţării/prima atestare | 1895 |
Grupul etnic | Rom |
Clădirea Colegiului Național "Ștefan cel Mare" din Suceava este o clădire în stil baroc construită între anii 1893-1895 în municipiul Suceava. Aici a fost mutat Gimnaziul Superior Greco-oriental, prima şi singura şcoală românească secundară din această parte a ţării până la Marea Unire, care funcționa, într-o altă clădire, încă din 1860. Construcția a fost realizată prin efortul colectiv al statului austriac (care a alocat 15.000 florini), primăriei orașului (care a oferit locul şi 15.000 de florini) şi, mai ales, a Fondului religionar ortodox-oriental (ce a donat 78.000 florini). Impresionantă prin aspectul ei, clădirea a fost însă amplasată într-un loc nepotrivit: cu frontul la o stradă îngustă (unde se va monta şi o cale ferată), cu spaţii adiacente insuficiente (3588 mp ), pe un teren aluvionar ce va face mai târziu mari probleme de inundare a subsolului. De aceea, a necesitat, printre altele, consolidarea zidurilor cu bare metalice în 1906. La 2 ianuarie 1919, vechiul Griechisch-Ortodox, Kaiserliche, Königliche Obergymnasium va deveni Liceul “Ştefan cel Mare”.