Patrimoniul istoric şi etnografic – parte a dezvoltării
durabile a turismului în Bucovina
HERITAGE
MIS-ETC Code: 829

Observatorul astronomic

Imagini

Observatorul astronomic

Coordonate GPS (47.642150878906; 26.245157241821)
Regiunea (judeţul) Suceava
Raionul Suceava
Localitatea Suceava
Adresa Universităţii 13A
Categoria Muzee și case memoriale
Anul înfiinţării/prima atestare 1982
Grupul etnic Rom

Descrierea obiectivului

Planetariul din Suceava a fost inaugurat în anul 1982 (fiind al treilea planetariu din ţară în ordinea deschiderii şi cel mai mare din ţară în ceea ce priveşte capacitatea sălii şi a diametrului cupolei) şi este destinat proiectării cerului din ziua respectivă, a cerului din emisfera sudică şi nordică, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliţilor galileeni etc. Sala Planetariului de formă semisferică, cu o deschidere a cupolei de 10 m şi o capacitate de 80 de locuri dispuse circular, a fost dotată cu un proiector SkyMaster ZKP2 în anul 1978. Acesta proiectează Soarele, Luna, planetele şi aproximativ 6000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal şi austral, imaginea dinamică a Sistemului Solar, planeta Jupiter cu sateliţii galileeni, evoluţia cometei Donati, fenomenul stelelor căzătoare (meteori) şi mişcarea unui satelit artificial. Un element de unicitate care diferenţiază Planetariul nostru de alte Planetarii din lume este pictura maestrului Mircea Hrişcă, reprezentând orizontul oraşului Suceava, lucrare care a devenit un veritabil document despre vechea arhitectură, reconstituind repere citadine de acum 30 de ani. Un deosebit impact vizual şi ştiinţific îl are şi macheta Lunii – lucrare unicat concepută şi realizată de profesorul de geografie Neculai D. Isaic.