Patrimoniul istoric şi etnografic – parte a dezvoltării
durabile a turismului în Bucovina
HERITAGE
MIS-ETC Code: 829

Biserica „Învierea Domnului”- Voscresenia

Imagini

Biserica „Învierea Domnului”- Voscresenia

Coordonate GPS (47.643394470215; 26.261211395264)
Regiunea (judeţul) Suceava
Raionul Suceava
Localitatea Suceava
Adresa Ana Ipătescu 14
Categoria Obiective religioase
Anul înfiinţării/prima atestare 1551
Grupul etnic Rom

Descrierea obiectivului

Biserica ortodoxă "Învierea Domnului" (Biserica Văscresenia sau Biserica Elena Doamna) din Suceava a fost construită în anul 1551, fiind ctitorită de către Doamna Elena Rareș, soția voievodului Petru Rareș. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), a fost cedată în 1780 de către împăratul Iosif al II-lea comunității romano-catolice din Suceava și începând din anul 1782, biserica a fost amenajată pentru trebuințele cultului catolic. În anul 1837 biserica a trecut în folosința comunității greco-catolice rutene din orașul Suceava. Printr-o scrisoare din 19 mai 1936, în urma intervenției mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu, Ministerul Cultelor a luat această biserică din folosința comunității greco-catolice rutene și a trecut-o în proprietatea Mitropoliei Bucovinei. Până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Biserica "Învierea Domnului" din Suceava a fost capelă a Garnizoanei Militare Suceava. Apoi a fost capelă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți-Suceava (1945-1948) și capelă pentru practica liturgică a Școlii de Cântăreți Bisericești (1948-1952) și în cele din urmă biserică misionară dependentă de Mitropolia din Iași (1951-1956). Începând din anul 1957 ea a devenit biserică parohială. Deși a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări, a păstrat totuși planul inițial intact, încadrându-se tipului de biserică de târg. Biserica este construită din piatră brută, cioplită la soclu, colțuri și contraforturi. Pe lângă aceasta, în anumite locuri s-a folosit și cărămidă. Biserica are dimensiuni relativ reduse: 21,40 m lungime și 5,80 m lățime - în interior, 24,40 m lungime și 8,50 m lățime - în exterior și o înălțime de 16 m. În curtea bisericii se află o clopotniță de tip zvoniță, formată dintr-un perete din patru stâlpi de zid între care atârnă trei clopote mici. Clopotnițele de tip zvoniță apar destul de rar în arhitectura românească, fiind întâlnite numai la bisericile din nordul Moldovei.